Cea mai nouă achiziţie a şefului eMAG: În trei ani îşi propune să crească de zece ori producţia

Autor: Marius Oncu Postat la 09 octombrie 2015 242 afişări

Distribuitorul IT&C NOD, deţinut de Iulian Stanciu, CEO al grupului eMAG, a preluat controlul producătorului de biciclete Atelierele Pegas şi îşi propune ca în trei ani să crească de zece ori producţia şi să deschidă o fabrică unde să ajungă la minim 100.000 de biciclete pe an în cinci ani.

Atelierele Pegas produce în prezent 2.500 de biciclete anual, iar în urmatorii trei ani ţinteşte o creştere de zece ori a volumului de biciclete, până la 25.000 de bucăţi anual şi o cifră de afaceri de cinci milioane de euro, a anunţat Network One Distribution (NOD) într-un comunicat.

"Împreună cu NOD vom extinde atât gama de biciclete pentru toate palierele de vârstă şi categoriile de produse, cât şi prezenţa brandului la nivel naţional şi internaţional, aşa cum ne-am dorit. Ţelul meu pe următorii cinci ani este să dezvoltăm o facilitate de producţie integrată în ţara noastră cu ajutorul căreia sa putem produce cel puţin 100.000 de biciclete pe an", a declarat Andrei Botescu, director general şi fondator Atelierele Pegas.

Până în prezent, Pegas a livrat peste 5.000 de biciclete din noile colecţii clienţilor din ţară, dar şi în alte state din Europa.

Totodată, Network One Distribution a anunţat consolidarea brandurilor proprii într-o divizie nouă.

Astfel, noua divizie NOD are ca obiective strategice dezvoltarea de branduri proprii, consolidarea şi internaţionalizarea lor, precum şi furnizarea serviciilor de outsourcing în dezvoltarea de produs pentru alţi producători.

În prezent, NOD are în portofoliu opt branduri proprii: Cooking by Heinner şi Vanora Home (menaj), Ugrow (puericultură), Momki (jucării), Serioux (IT), Heinner (electrocasnice si unelte) şi Horizon (TV si Monitoare) şi cel mai recent, Pegas (biciclete şi accesorii).

Prin noul parteneriat, NOD devine acţionarul majoritar la Atelierele Pegas, cu 51,67% din titluri. Andrei Botescu, fondatorul Atelierelor Pegas, deţine un pachet de 31,67% din acţiuni şi rîmâne director general. Restul de 16,66% dintre acţiuni sunt deţinute de Ciprian Frunzeanu (5%), Andrei Marius Alin (5%), Adrian Teaşă (3,33%) şi Alexandru Manda (3,33%).

Network One Distribution, companie deţinută integral de Iulian Stanciu, este liderul pieţei de distribuţie electro-IT din România. În prezent, compania desfăşoară operaţiuni pe pieţele din Europa de Est, are o reţea de peste 3.000 de clienţi, fiind un furnizor important al reţelelor de retail locale.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
NETWORK ONE DISTRIBUTION,
PEGAS,
/actualitate/cea-mai-noua-achizitie-a-sefului-emag-in-trei-ani-isi-propune-sa-creasca-de-zece-ori-productia-14816813
14816813
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.