Ce a făcut premierul Viorica Dăncilă la Washington. Discuţia a avut în vedere un parteneriat strategic

Autor: Ioana Matei Postat la 24 martie 2019 89 afişări

Premierul Viorica Dăncilă a avut, sâmbătă, la Washington, o întrevedere cu reprezentanţii companiilor americane care au investit în România. Discuţiile s-au axat pe modificările aduse Parteneriatului Public Privat. De asemenea, companiile americane au anunţat că vor vizita România în luna iunie.

Ce a făcut premierul Viorica Dăncilă la Washington. Discuţia a avut în vedere un parteneriat strategic

Printre participanţii la discuţii s-au numărat membri din conducerea Amgen, Motorola Solutions, ExxonMobil, Oshkosh Defense, Parsons, Merck (MSD Pharma), UiPath, Textron/Bell şi AMRO.

„Premierul Viorica Dăncilă a reafirmat dorinţa României de a consolidaşi aprofunda dimensiunea economică a Parteneriatului Strategic cu Statele Unite ale Americii. Au fost prezentate interlocutorilor măsurile adoptate de Guvernul României, care au drept scop creşterea atractivităţii mediului de afaceri românesc şi a fost adresată invitaţia de a investi în ţara noastră. Reprezentanţii companiilor americane au exprimat interesul de a efectua o vizită în România, în luna iunie 2019, ca urmare a prezentării de către premierul român a oportunităţilor pe care ţara noastră le oferă într-o serie de domenii, cum ar fi: sănătate, energie, cercetare şi inovare, tehnologia informaţiei, şi comunicaţii. Discuţiile au vizat şi recentele modificări aduse legislaţiei privind Parteneriatul Public Privat, fiind evidenţiat faptul că aceasta include termeni contractuali extinşi şi permite o finanţare mai flexibilă, precum şi împărţirea beneficiilor şi riscurilor între partenerul public şi cel privat”, a transmis Executivul, într-un comunicat de presă.

Citiţi mai mult pe mediafax.ro.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
americane,
companii,
romania,
premier

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.