Câteva ore de uitat la televizor, mai dăunătoare decât o zi de muncă. Ce boli faci dacă te uiţi foarte mult la televizor şi cu cât îţi scurtează de viaţa

Postat la 02 iulie 2019 3211 afişări

Câteva ore de uitat la televizor, mai dăunătoare decât o zi de muncă. Ce boli faci dacă te uiţi foarte mult la televizor şi cu cât îţi scurtează de viaţa

Orele petrecute uitându-ne la seriale după masa de seara sunt mai rele pentru sănătate decât orele petrecute la birou, potrivit unui nou studiu publicat în Statele Unite, citat de Daily Mail.  Potrivit Daily  Mail, americanii care petrec mai mult de patru ore pe zi uitându-se la televizor se confruntă cu un risc de dezvoltare a unei boli de inimă sau al unei morţi premature mai mare cu 50% decât pentru cei care se uită la televizor mai puţin de două ore pe zi, potrivit descoperirilor recente publicate de American Heart Association.

Autorii studiului spun că mesele bogate şi gustările nesănătoase vin la pachet cu statul pe canapea în timpul vizionării.

Pentru a avertiza în legătură cu pericolul „relaxării pe Netflix”, cercetătorii îi sfătuiesc pe oameni să îşi schimbe meniul gustărilor consumate în timpul vizionării şi să ia câteva pauze ocazionale în care să se plimbe, nu să se uite continuu la serialele preferate.

Societatea americană a avut o tendinţă spre sedentarism care s-a tot accentuat în ultimii ani. Un rol în această direcţie l-au avut şi maşinile care au preluat din ce în ce mai mult din activităţile fizice de la locurile de muncă, ce i-au îndreptat pe americani tot mai mult spre joburi intelectuale, care presupun însă multe ore petrecute pe scaunele de la birou.

American Heart Association estimează că proporţia americanilor care lucrează la birou a crescut cu 83% din anii '50 încoace. Multe studii au acuzat munca la birou pentru creşterea riscului obezităţii şi a bolilor de inimă; alte studii au ajuns chiar la concluzia că „joburile de birou ucid”, crescând riscurile unei morţi timpurii.

Creşterea popularităţii serviciilor de streaming aduc însă o nouă ameninţare sănătăţii noastre. În Statele Unite, în medie, americanii cu vârsta de peste 15 ani petrec în faţa ecranelor, în medie, două ore şi 46 de minute. Noul studiu arată că sănătatea noastră se înrăutăţeşte în mod direct proporţional cu creşterea orelor în care ne relaxăm la TV sau în faţa altor ecrane.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
uitare,
ucidere,
studiu,
birou,
crestere,
americani

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.