Capitalismul în forma actuală este în pericol. După sute de ani de creşteri masive care s-au soldat cu patru crize economice şi au creat nemulţumiri şi falii în societate, actualul sistem economic pe care s-a construit democraţia modernă este pus în pericol de un val de populism, de perspectivele guvernelor din economiile dezvoltate, dar şi de atitudinea tinerilor din generaţia millennials faţă de sistem.

„Problema în ţările dezvoltate precum Statele Unite sau Marea Britanie ţine de faptul că oamenii iau capitalismul şi toate structurile lui «de bune» (engl.: for granted), dar prosperitatea şi creşterea economică nu sunt ceva de care oamenii s-au bucurat întotdeauna, ba din contră. (...) Ce mă îngrijorează foarte tare, şi o văd aşa acum, că am îmbătrânit,  este că şi oamenii tineri sunt delăsători şi fac totul greşit. Îmi fac griji cu privire la faptul că oamenii tineri iau capitalismul de-a gata precum şi multe dintre avantajele lui”, explică Adrian Wooldridge, editorialist al celebrei publicaţii britanice The Economist, din postura de invitat special al galei în care Ziarul Financiar a aniversat 20 de ani.

Sistemul capitalist stă la baza lumii democratice moderne, iar nemulţumirile generate în special de criza financiară din 2008 pun în pericol însăşi dorinţa de libertate şi democratizare a economiei.

„Cred că forma actuală a capitalismului este în pericol. Modelul anglo-saxon de capitalism trece printr-un moment foarte dificil. Criza financiară a distrus încrederea oamenilor în acest capitalism, a distrus încrederea în bancherii centrali şi în expertiza lor şi a creat o perioadă de încetinire economică ce a alimentat vocile populiste. În final, aceste voci s-au făcut auzite în Brexit şi în alegerea lui Trump drept preşedinte în Statele Unite”, crede Wooldridge.

Însă problemele sistemului sunt „mai adânci”. Editorialistul susţine că „guvernele sunt prea mari, consumă prea mult, pun prea multe reglementări şi sunt prea avide după putere. În Statele Unite ai anumite companii gigant care au acaparat foarte mult piaţa, iar toţi aceşti factori au creat un resentiment profund faţă de piaţă. Aproximativ 60% dintre tinerii atât din SUA cât şi din Marea Britanie spun că ar prefera un viitor al socialismului şi nu al capitalismului”.

Începuturi capitaliste

Dacă lumea este obişnuită astăzi cu creşteri economice anuale de peste 1%, până în secolul XVIII realitatea era diferită, iar creşterea economică medie anuală era de 0,11%. Odată cu primii paşi ai capitalismului, prosperitatea a ajuns unul dintre cuvintele principale.

„Cred că trebuie să ne amintim că această creştere economică este o raritate. În cea mai mare parte a istoriei umanităţii nu au existat creşteri economice masive. Oamenii trăiau într-o lume definită de stagnare, unde doar câţiva se bucurau de prosperitate. Majoritatea oamenilor duceau vieţi sărace, grele, brutale şi scurte. Înainte de secolul XVIII creşterea economică anuală era de 0,11% în medie, deci se ajungea la o creştere de 11% pe secol. Acum, ceva remarcabil s-a întâmplat, şi anume creşterea a devenit un lucru sustenabil, iar prosperitatea a devenit ceva la care aspiră toată lumea. Este un moment unic, în loc să avem 11% pe secol, avem 11% pe deceniu, sau chiar pe an în cazul Chinei”, spune Wooldridge.

Momentul zero al capitalismului a fost rezultatul a două revoluţii, şi anume revoluţia intelectuală şi revoluţia organizaţională.  Cea intelectuală, care a permis dezvoltarea filosofiilor de piaţă, a fost propovăduită de celebrul economist al secolului XVIII, Adam Smith, prin cartea „Avuţia naţiunilor”.

„Până la cartea lui Smith, toată lumea credea că lăcomia e rea, că propriul interes e rău şi că urmărirea acestuia trebuie condamnată. Toate marile religii, toate filosofiile condamnau aceste lucruri, deoarece ziceau că dacă oamenii îşi urmează propriul interes, ar fi în detrimentul celorlalţi, în detrimentul societăţilor, şi s-ar crea o anarhie unde toată lumea se luptă cu toată lumea”, explică editorialistul.

Însă toată lumea a înţeles de la Smith că prin urmărirea propriului interes poţi, prin mecanismul pieţei, să creezi un beneficiu colectiv. Prin încercarea de a fi om de afaceri, prin încercarea de a fi prosper, prin a încerca să vinzi produse în piaţă, prin toate aceste lucruri tu ajuţi societatea.

După revoluţia intelectuală a urmat o revoluţie organizaţională, care a adus un concept nou, companii cu răspundere limitată şi mai mulţi acţionari. Până în acel moment singurele forme de organizare în mediul de afaceri erau companiile cu răspundere limitată clasice şi parteneriatele de business.

În primul caz, un om de afaceri nu ar fi putut să înfiinţeze o companie cu răspundere limitată decât cu aprobarea statului, iar statul oferea dreptul doar în cazul în care respectiva companie avea proiecte pentru stat. A doua variantă, cea a parteneriatelor de business, era utilizată doar în cercuri restrânse bazate pe încredere, fiind afaceri de familie sau afaceri construite în interiorul unor comunităţi religioase. Acestea din urmă nefiind companii cu răspundere limitată, cei care investeau îşi puteau pierde toată averea.

„Noi luăm companiile cu răspundere limitată de bune, credem că fac parte din lumea naturală, dar sunt de fapt creaţia unui anumit moment din istorie şi arată un efort impresionant de a pune la comun bani, cunoştinţe şi activităţi pentru un scop comun.”

Momentul-cheie a venit odată cu democratizarea companiilor cu răspundere limitată mai întâi în SUA şi apoi în Marea Britanie. „Atunci s-a stabilit că nu îţi trebuie permisiunea explicită a statului pentru a înfiinţa astfel de companii, ci o faci automat. Nu trebuie să te duci la stat, să ai contracte cu ei sau să dai şpăgi, ci o poţi face pe cont propriu. Şi deodată oamenii au început să investească pentru că nu erau expuşi mai mult decât îşi doreau, mai mult decât investeau. Aceste companii au fost în inima revoluţiei feroviare, în inima revoluţiei oţelului sau în inima revoluţiei retailului. Acest sistem a schimbat foarte mult capitalismul”, spune Wooldridge.

Distrugerea creativă

Pentru a demonstra cu adevărat esenţa capitalismului, Wooldridge aminteşte de economistul austriac Joseph Schumpeter şi de teoria sa cu privire la „distrugerea creativă”.

„Pentru a crea lucruri, trebui să distrugi lucruri. Pentru a avea dinamism şi inovaţie trebuie să cauţi constant noi moduri de a face lucruri, noi moduri de a eficientiza. Până să vină capitalismul, istoria a fost repetitivă, lucrând la fel, făcând aceleaşi lucruri. În capitalism, totul se schimbă, iar resursele sunt mutate constant pentru venituri mai bune.”

În teorie, această explicaţie este brutală, spune editorialistul. „Înseamnă că oamenii vor fi afectaţi pe parcurs, oamenii care au investit, spre exemplu, în vechile tehnologii pierd acum, când toată lumea se mută spre cele noi – însă prin acest mecanism de distrugere creativă creşti productivitatea şi creşti nivelul de avere în societate.”

Cu toate acestea, schimbările nu au loc de la sine, iar mecanismele de piaţă sunt greoaie şi complexe pentru a putea fi reorientate prin decizii de stat – decizii ce nu îşi au locul în democraţie şi capitalism. Deci, care este de fapt agentul distrugerii creative?

„Cel mai mare agent al distrugerii creative este antreprenorul, omul de afaceri, care vede viitorul, vede o altă lume şi prin aptitudini organizaţionale, persistenţă şi dinamism psihologic creează acea nouă lume. Am avut în trecut oameni ca Rockefeller, care a văzut că petrolul va fi vital pentru lume şi a construit cea mai mare companie petrolieră din lume, sau oameni ca şi Carnegie, care a văzut potenţialul oţelului, sau Vanderbilt cu trenurile”, explică jurnalistul.

Însă procesul distrugerii creative poate fi observat chiar şi în timp real. „Acum Bill Gates a pus bazele unei lumi în care toată lumea are un computer pe birou, iar Larry Page, cu Google, a văzut o lume bazată pe organizare, bazată pe date şi pe internet. La fel şi Zuckerberg cu Facebook. Toţi aceşti oameni vin în lume, văd viitorul şi îl aduc.”

În mijlocul acestor schimbări, antreprenorul rămâne personajul principal. „Antreprenorul este cel care vede un viitor definit de internet, spre exemplu, sau de telefoane mobile, şi atunci ia telefoanele mobile – care nu au fost disponibile la un moment dat decât pentru un segment select din societate – şi îl transformă într-un produs accesibil pentru mase. Piaţa îşi face treaba şi produsele ajung mai ieftine. Nu guvernele sunt cele care fac produsele accesibile, nu guvernele fac lucrurile ieftine, ci piaţa, competitivitatea din piaţă.

Pieţele emergente,

în centrul atenţiei

În jurul anului 1600, nimeni nu ar fi crezut că America va deveni astăzi cea mai mare forţă economică din lume, controlând peste 25% din PIB-ul global, însă acesta a fost de fapt avantajul tinerei naţiuni, crede Wooldridge.

Acum, ţările dezvoltate se confruntă cu o încetinire a creşterii economice, în timp ce economiile emergente îşi păstrează încă suflul şi ar putea prinde viteză în anii ce urmează.

„În timp ce Vestul decade, este momentul pieţelor emergente. Până acum ne gândeam la ele drept pieţele unde se face munca grea, manuală, încât pieţele emergente făceau producţia. Până acum ne gândeam că SUA, Marea Britanie şi ţările din vestul Europei sunt cei care gândesc, iar pieţele emergente sunt doar mâna de lucru.”

Această perspectivă nu mai este însă valabilă. „Multe pieţe emergente au devenit mari inovatori. Multe ţări au tehnologie acum şi o dezvoltă uşor, ţările emergente pot crea unicorni şi pot crea şi livra produse noi de înaltă calitate. Pot prelua frâiele prosperităţii. Nu există nicio siguranţă cu privire la viitor. Ce ne-a învăţat capitalismul este că oricine poate veni de oriunde şi poate deveni următorul gigant, poate deveni următoarea companie care să domine piaţa. Problema prin care trece vestul Europei oferă oportunităţi imense pentru pieţele emergente. Suntem în secolul pieţelor emergente.”

Însă chiar şi în economiile emergente tinerii din generaţia millennials sunt înstrăinaţi de valorile democratice şi sunt nemulţumiţi de actualul sistem şi de deficitele acestuia.

„Dacă te uiţi la sondajele de opinie, tinerii preferă socialismul. Ei sunt foarte critici cu capitalismul şi cred că acest lucru se întâmplă pentru că s-au născut în capitalism şi îl iau de-a gata, la fel ca iPhone-urile pe care le folosesc. (...) Vedem că millennials spun că nu le place capitalismul şi ce simt ei este un sentiment de înstrăinare, dar cred că acest sistem este cauzat de faptul că este foarte greu să cumperi proprietăţi. Piaţa este la un nivel ridicat, iar proprietăţile sunt foarte scumpe şi nu sunt accesibile pentru tineri.”

Cum ar putea intra socialismul în lumea modernă?

„Este foarte uşor să iei creşterea şi prosperitatea de-a gata, iar cele pe care le-am înregistrat noi în lumea capitalistă în ultimul secol şi jumătate sunt remarcabile. Cred că încercările utopice de a aduce raiul pe pământ şi de a plănui economia ajung la a crea nemulţumire şi nefericire. Sunt foarte îngrijorat cu privire la Marea Britanie acum. Pe lângă Brexit, îl avem pe socialistul Jeremy Corbin, care vede Venezuela ca pe un model şi urăşte capitalismul. Condusă de el, această ţară prosperă ar putea intra foarte uşor în declin (...) În Marea Britanie oamenii vor vota pentru Corbin”, spune Adrian Wooldridge.

Referitor la propria-i ţară, Wooldridge conştientizează că în Marea Britanie „criza financiară a distrus total încrederea oamenilor pentru că bancherii păreau să îşi asume toate riscurile dar nu îşi asumă răspunderea şi pentru consecinţe, iar toată această situaţie a dus la Brexit, care a rupt în două partidul conservator.

În secolul XXI însă, socialismul sau concepte precum naţionalizarea au evoluat în diverse hibride şi nu mai sunt gândite şi aplicate cu aceeaşi brutalitate ca în trecut. „Este foarte posibil să ajungem la un guvern socialist condus de Corbin. Asta ar însemna, spre exemplu, naţionalizări. Corbin a zis că vrea să naţionalizeze majoritatea industriilor principale din ţară, precum cea feroviară şi cele de utilităţi, vrea să dea mai multă putere sindicatelor pentru negociere colectivă şi vrea ca guvernul să controleze 10% din orice companie listată în Marea Britanie. Practic, subordonând companiile guvernului, este socialism. Acum însă socialiştii au înţeles că prin naţionalizarea unei participaţii dintr-o companie ai destul control şi nu ai nevoie de forma clasică de naţionalizare.” 

Ce spune generaţia tânără

Horia, 27, angajat în comunicare

În Europa Centrală şi de Est am impresia că încă ne jucăm de-a capitalismul. Millenniallii şi cei care vin din spate îl îmbrăţişează, au oportunităţi, fac bani, călătoresc, cei trecuţi de 40 de ani, mai puţin, din motive evidente. În vest, incluzând aici şi ţări dezvoltate de pe alte continente, oamenii caută să se reorienteze, fiecare vrea să fie pe filmul lui, să „living the dream”, cât mai simplu, cât mai pe „happiness”. Cred că economia de tip sharing va funcţiona mult şi bine până când nu vor mai merge suficienţi bani către jucătorii publici şi privaţi. Cred că ne vom trezi cu fel şi fel de reglementări pentru toate aceste platforme, până la nivelul în care va fi eliminat cel mai mare diferenţiator: preţul imbatabil (vezi Uber sau Airbnb).

Cred că tinerii din SUA şi Marea Britanie care vor socialism ar trebui să fie mai recunoscători pentru simplul fapt că nici ei, nici părinţii sau bunicii lor nu au gustat din mărul acru al socialismului. Le-aş propune cinci ani socialişti de test, să văd dacă îşi schimbă părerea ulterior. Cred că habar nu au ce vor şi că, în lipsă de alte probleme, îşi fac altele false.

Mi-ar plăcea o simbioză între capitalism şi socialism, pe care cred că o găsim la statele nordice. Ca să nu o dau după cireş, cred că dezideratul fiecărei ţări ar trebui să fie crearea acelui social security net, pe care să se construiască ceilalţi piloni ai unei societăţi – economie, siguranţă, educaţie etc.

Raluca, 24,

companie media

Capitalismul românesc în forma în care se află acum creează de fapt un gol destul de mare între clasele sociale pentru că la nivel financiar, mai ales, există o diferenţă foarte mare între oamenii care deţin mijloacele de producţie şi cei care deţin mai puţine sau deloc. Pe măsură ce golul se adânceşte, apar tot mai multe lipsuri şi frustrări, iar cei cărora le va fi cel mai dificil de traversat această perioadă vor fi cei care sunt deja poziţionaţi în clasa de mijloc.

Personal nu consider că întoarcerea la socialism ar fi o soluţie. Fiecare individ este liber să trăiască aşa cum îşi doreşte, în măsura în care libertatea sa nu interferează cu libertatea celorlalţi. Da, probabil că o întoarcere la socialism ar presupune satisfacerea unui set mai mare de nevoi individuale, însă motivaţia la nivelul muncii va deveni treptat una de ordin inferior, ceea ce va genera poate un grad mai redus de inovaţie şi de realizare a unor produse şi servicii de calitate.

Răzvan, 25, reporter

Captalismul este, momentan, singura formă de organizare socio-economică care a avut rezultate mai bune pentru o parte mai mare din populaţie, prin comparaţie cu alte forme. Este greu de spus încotro se îndreaptă, însă un lucru este cert: schimbarea este constantă şi într-o lume în care intrăm din ce în ce mai mult în zona digitală şi automatizată, termenul de „capital” capătă noi definiţii, dar şi alţi termeni adiacenţi, precum „preţ”, vezi cazul Facebookului, care nu cere niciun ban pentru a accesa platforma, dar datele pe care le furnizăm devin un activ foarte valoros pentru companie.

Nici eu nu am trăit în socialism, însă părerea mea este că tinerii din SUA şi Marea Britanie intervievaţi nu înţeleg pe deplin ce înseamnă socialismul în practică versus teorie. Teoria sună foarte bine, egalitate pentru toată lumea, ceva de vis, dar în practică ne putem uita în istorie şi să ne dăm răspunsul singuri. Pe de altă parte, sunt de părere că aderarea la ideologii de genul acesta este consecinţa unor evenimente negative cu impact în masă, cum ar fi criza financiară din 2008.

Robert, 23, personal trainer

Capitalismul din ziua de azi are o ascensiune foarte mare din punctul meu de vedere deoarece din ce în ce mai multe firme se axează pe proprietarea privată a factorilor de producţie şi consider că pe viitor tot mai multe firme vor apela la acest lucru, pentru că trăim în secolul vitezei şi totul se întâmplă la foc automat şi continuu.

Faptul că tinerii americani doresc socialism nu este o noutate pentru mine, deoarece eu consider democraţia din Statele Unite ca fiind de faţadă, pentru că oamenii au fost îndreptaţi puţin câte puţin către socialism fără ca aceştia să realizeze.