Business Magazin, în 2008 - Care sunt acţiunile care pot rezista crizei şi ce randamente pot aduce acestea?

Postat la 07 mai 2014 232 afişări

Business Magazin grupează, cu ocazia aniversării a zece ani, cele mai interesante articole de copertă din paginile revistei.

Business Magazin, în 2008 - Care sunt acţiunile care pot rezista crizei şi ce randamente pot aduce acestea?

V-ati speriat de scaderile din ultima perioada ale bursei? Brokerii va sfatuiesc sa priviti problema altfel: preturile de acum reprezinta o buna oportunitate de a investi in achizitia de actiuni. Care sunt actiunile care pot rezista crizei si ce randamente ar putea aduce acestea cand piata isi va reveni?

Cand am vazut ca piata nu se mai opreste din scaderi, m-am dus sa vorbesc cu brokerul. Dupa o jumatate de ora de discutii, am inteles ca nu ar fi bine nici sa vand, nici sa cumpar si nici sa nu fac nimic. Am plecat de la el mai nauc decat eram inainte“, a declarat Mircea M., un investitor, la o saptamana de la deschiderea bursei in 2008. Pana la urma, impotriva recomandarii brokerului, si-a vandut actiunile, iar acum, daca ar vrea sa cumpere, poate gasi aceleasi actiuni cu 10% mai ieftine. Sau alte actiuni. Ce sanse are sa castige insa de pe urma lor si spre ce actiuni anume ar trebui sa se indrepte - el si altii care incearca totusi sa mizeze pe bursa anul acesta?

Am incercat si noi, la fel ca investitorul, sa aflam care sunt actiunile cu posibilitati de crestere in 2008 de la oamenii care ar trebui sa stie cel mai bine, actorii pietei de capital. Adica brokerii, analistii societatilor de intermediere, directorii de investitii ai fondurilor mutuale sau de pensii private. Am obtinut, daca mai era nevoie, o noua confirmare a crizei prin care trece bursa de la Bucuresti. Majoritatea brokerilor, persoanele care intra in contact direct cu investitorii si care sunt obligati sa faca recomandari, se feresc de estimari. „In contextul actual ma indoiesc ca e cineva care poate oferi estimari exacte pentru anumite titluri. Noi sigur nu. Deocamdata, previziunile referitoare la posibilitatile de apreciere a indicilor si a sectoarelor economice raman valabile, dar preturi-tinta pentru 2008 nu putem da“, sustine Razvan Pasol, director general al Intercapital Invest.

Pentru directorii de investitii ai fondurilor mutuale si de pensii private este si mai greu sa dea nume de companii din cauza concurentei. „Nu putem spune in ce vom investi, ar insemna sa le aratam competitorilor cum intentionam sa obtinem randamente anul acesta“, a declarat Dorin Boboc, director de investitii la Allianz-Tiriac Fond de Pensii. Boboc sustine totusi ca firma sa e pregatita sa beneficieze de ambele tipuri de evolutie a bursei: „pe perioadele de declin vom acumula active la preturi atractive, iar pe perioadele de crestere vom marca profituri atunci cand potentialul de crestere a unui titlu se reduce“.

Pana la mijlocul saptamanii trecute, dupa zece zile de tranzactionare, indicele blue-chips-urilor, BET, si cel compozit, BET-C, inregistrau pierderi de 16,5% fata de ultima cotatie a anului trecut, iar BET-FI, indice care urmareste evolutia societatilor de investitii financiare (SIF), consemna un minus de 19%.

Directia descendenta a bursei nu este insa o surpriza. Chiar daca amploarea coborarii nu a fost anticipata de nimeni, declinul a inceput in urma cu sase luni, pornind de la maximele inregistrate anul trecut. „Piata romaneasca de capital traverseaza o bucla corectiva in toata regula, cu punct de plecare in vara anului 2007 - criza creditelor ipotecare subprime din SUA. Pe masura ce economiile statelor dezvoltate au inceput sa bata in retragere, sectorul pietelor emergente are parte de valuri de scadere pe masura aprecierilor din ultimii ani“, afirma Alexandru Gavrila, analist la SSIF Romintrade Brasov.

Adancirea crizei a dus actiunile la preturi apropiate de cele din 2006, cotatii greu de anticipat pentru companii cu rezultate financiare pozitive si in crestere; asa se explica relativul optimism al celor ce considera ca perioada de acum va fi depasita si pe parcursul anului piata va urca din nou. In acelasi timp insa, preturile de acum sunt extrem de atractive, posibilitatile de urcare fiind mult mai vizibile de la acest nivel. „Cei care cumpara acum pot castiga circa 60% intr-o perioada de un an. Preturile sunt considerate avantajoase pentru cumparari, chiar daca piata ar mai putea scadea“, spune Adrian Simionescu, director general al Vienna Investment Trust.

CITITI AICI ARTICOLUL INTEGRAL din ianuarie 2008.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
business magazin,
10 ani,
cover story
/actualitate/business-magazin-in-2008-care-sunt-actiunile-care-pot-rezista-crizei-si-ce-randamente-pot-aduce-acestea-12603303
12603303
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.