BNR prognozează menţinerea ratei anuale a inflaţiei în teritoriu negativ în viitoarele 3 trimestre

Autor: Raluca Ghinea Postat la 04 august 2015 45 afişări

Banca Naţională a României a revizuit în jos prognoza privind rata anuală a inflaţiei, de la "în jur de zero" în perioada iunie 2015-mai 2016 la menţinerea în teritoriu negativ în următoarele trei trimestre, urmând să revină la pozitiv până la începutul anului 2017,dar sub limita inferioară a ţintei.

"În şedinţa de astăzi (marţi - n.r.), CA al BNR a analizat şi aprobat Raportul trimestrial asupra inflaţiei. Comparativ cu evaluarea anterioară, proiecţia trimestrială actualizată implică o nouă revizuire substanţială a traiectoriei previzionate a ratei anuale a inflaţiei ca urmare a înglobării impactului anticipat al măsurilor fiscale adoptate recent de Parlament, aflate în prezent în procedură de reexaminare. Noua prognoză indică menţinerea ratei anuale a inflaţiei în teritoriu negativ pe parcursul următoarele trei trimestre şi revenirea ei ulterioară la valori pozitive, plasate sub limita de jos a intervalului ţintei, până la începutul anului 2017", se arată în comunicatul BNR după şedinţa CA de politică monetară.

Decizia Consiliului de Administraţie vine în condiţiile în care, pe plan intern, se prefigurează implementarea unei serii de măsuri fiscal-bugetare (pachetul de măsuri de relaxare fiscală şi noua lege a salarizării) cu impact direct asupra stabilităţii macroeconomice şi asupra mixului de politici economice agreat în cadrul acordurilor de finanţare externă cu instituţiile internaţionale.

Totodată, la nivel global, perioada recentă se caracterizează printr-o revenire încă modestă a creşterii economice şi o accentuare a volatilităţii de pe pieţele financiare internaţionale pe fondul prelungirii incertitudinilor legate de situaţia Greciei, evoluţiilor economice din China şi al divergenţei conduitelor politicilor monetare ale principalelor bănci centrale din lume, se mai arată în comunicat.

Toţi aceşti factori, de natură să afecteze apetitul global pentru risc şi percepţia investitorilor asupra economiei româneşti, influenţează gestiunea politicilor macroeconomice interne.

Accentuarea pe termen scurt a impactului dezinflaţionist tranzitoriu al măsurilor fiscale menţionate ecranează însă acumularea unor presiuni inflaţioniste pe termen mediu în condiţiile închiderii mai rapide a deficitului de cerere agregată, succedată de creşterea graduală a unui excedent de cerere agregată, şi ale majorării costurilor unitare cu forţa de muncă.

Riscurile la adresa proiecţiei sunt generate atât de evoluţiile mediului extern, cât şi de cele în plan intern, în principal de incertitudinile privind politicile economice în perioada următoare şi relaţiile cu instituţiile financiare internaţionale.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
INFLAŢIE,
PROGNOZĂ,
/actualitate/bnr-prognozeaza-mentinerea-ratei-anuale-a-inflatiei-in-teritoriu-negativ-in-viitoarele-3-trimestre-14663492
14663492
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.