♦ Pentru România, Germania este principalul partener comercial, astfel că economia locală depinde de această ţară, fabricile locale depind de comenzile pe care le dau companiile nemţeşti ♦ Peste 7% din toate importurile lumii sunt bunuri care provin de Germania, cea mai puternică economie din Europa.

Germania este acum în criză din cauza situaţiei din piaţa energiei, mai exact din cauza preţurilor actuale record şi a faptului că până la începutul războiului din Ucraina cea mai puternică economie europeană era dependentă de gazele ruseşti, iar acum nu mai are acces la resursele ieftine din această ţară. Problema este că o bună parte din economia lumii depinde de Germania, aşa că orice criză locală se va extinde dincolo de graniţele statului amplasat în inima Europei – atât la propriu, cât şi la figurat.

„Peste 7% din importurile lumii sunt produse care provin din Germania. Economia Germaniei e puternic interconectată global, aşa că orice criză locală devine contagioasă“, spune Fabian Billing, managing partner, McKinsey Germania şi Austria.

El adaugă că în prezent cea mai puternică economie de pe Bătrânul Continent e lovită din plin şi nu doar din cauza situaţiei din piaţa de energie. Totuşi, de aici a pornit principala problemă, care s-a extins şi la nivel de industrie şi consum.

„Urmează 12 luni dificile, dar eu cred că Germania are resursele să iasă din această criză chiar mai puternică“, afirmă executivul companiei de analiză şi consultanţă globală.

Pe termen scurt însă, situaţia este dificilă, iar asta se va răsfrânge şi asupra României, Germania fiind principalul partener comercial al ţării. Astfel, economia României depinde de evoluţia economiei nemţeşti. Fabricile locale depind de comenzile pe care le dau companiile din Germania. Anul trecut, exporturile locale către această ţară s-au ridicat la aproape 15 mld. euro, adică 20% din total. Totodată, România a importat din Germania bunuri de 18,3 mld. euro, ceea ce înseamnă 18% din total sumei plătite pe produse aduse de peste graniţă.

Principalul motor al economiei, dar şi al exporturilor româneşti, îl reprezintă industria auto, unde mii de firme activează. Acestea produc, în mare parte – excepţie fac Dacia şi Ford -, componente auto, piese care pleacă mai apoi în special către fabricile din Germania, unde se asamblează maşinile. Şi pentru Germania, industria auto a fost de-a lungul ultimilor decenii un motor de bază al economiei.

Actuala criză din piaţa de energie scumpeşte tot, de la materii prime la alimente sau maşini. Preţurile mai mari duc la o reducere a consumului. Iar crizele anterioare ne-au arătat că primele tăiate de pe lista de consum sunt produsele scumpe, cele văzute drept investiţii, cum e cazul maşinilor.

Aşadar, dacă olandezii sau chinezii nu mai cumpără maşini nemţeşti, nici fabricile româneşti de componente nu au de lucru. Iar aceste unităţi de producţie ţin în spate circa 45% din exporturile locale.

În 2021, ultimul an pentru care există date publice, doar sub umbrela CAEN-ului (Obiect de activitate) 29 - Fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor şi semiremorcilor figurau aproape 600 de firme cu afaceri de 85,5 mld. lei şi 135.000 de salariaţi. În realitate însă, există mai multe CAEN-uri sub care funcţionează firme active direct sau indirect în industria auto.

După comerţul cu alimente, acest sector este cel mai important pentru businessul românesc din punct de vedere al valorii, iar asta arată dependenţa economiei de Germania.

„De regulă, crizele debutează cu o criză a cererii sau a ofertei într-un singur sector. Acum s-au întâlnit mai multe crize şi totodată ele s-a extins în alte domenii foarte repede, ceea ce face ca situaţia să fie şi mai dificilă“, explică Fabian Billing.

Clarisse Magnin, managing partner al biroului din Franţa al McKinsey, spune că Franţa şi-a bazat dezvoltarea mai puţin pe industrie, ca Germania, şi mai mult pe servicii, aşa că în situaţia de faţă acest lucru se poate dovedi un avantaj.

Economia Germaniei este una puternic industrială, motiv pentru care, în prezent, din vârful de lance al Europei în ceea ce priveşte dezvoltarea, această ţară a ajuns principalul bolnav, veriga slabă.

„Executivii din Germania au mai multe motive de îngrijorare. Doar că ce am remarcat e că grijile lor sunt diferite în funcţie de industrie. Spre exemplu, cei din sectorul de lux sunt îngrijoraţi de situaţia din China, care reprezintă 40% din tot ce înseamnă consum de bunuri premium. Alţii se uită la situaţia din energie sau la scena geopolitică a lumii“, adaugă Fabian Billing.

În această situaţie se pune problema dacă globalizarea are viitor, mai ales după ce şi în pandemie au apărut tot mai multe voci care spuneau că trebuie să existe mai degrabă colaborare regională sau dezvoltare locală.

„Eu cred cu tărie în globalizare, cred că putem fi mai eficienţi dacă reuşim să colaborăm la nivel mondial. Astfel se creează economiile de scală. E mai eficient dacă fiecare face ce ştie, la ce se pricepe. În felul acesta poate creşte nivelul de dezvoltare al întregii lumi, aşa cum am văzut în ultimele decenii“, completează Axel Karlsson, senior partner al McKinsey Suedia.

Însă, pentru a vorbi despre prosperitate şi despre dezvoltare şi globalizare, trebuie să existe pace în lume, adaugă el, oferind exemplul Ucrainei care era un important producător de anumite bunuri. Iar din cauza războiului, acestea nu mai sunt accesibile.

„În era actuală, pendulul înclină dinspre globalizare spre localizare, vedem tot mai multe abordări naţionaliste. Cred că ţinând cont de situaţia din prezent, soluţia e undeva la mijloc. Nu cred în ideea să produci totul local, pentru că nu aşa se pot dezvolta sectoare tot mai complexe, cu valoare adăugată mai mare. E bine să relochezi unele fabrici din Asia în Europa, dar nu toate.“

Astfel, afirmă Axel Karlsson, trebuie să alegi ce produci în funcţie de ciclul de dezvoltare în care se află economia. Spre exemplu, în cazul României, nu e bine să revină mare producător de haine ieftine. „Dar se poate orienta către sectorul de lux, unde preţurile încasate de fabrici sunt mai mari.“

În anii ’90, producţia de îmbrăcăminte şi încălţăminte contribuia cu circa 30% la exporturile României, fiind pilonul de bază al acestora. România era o destinaţie ieftină pentru pieţele din Vest, plus că avea forţă de muncă bine pregătită şi o poziţie geografică favorabilă. Doar că acest sector este unul cu valoare adăugată minimă, fapt pentru care şi salariile din industrie sunt mici, de multe ori apropiate de minimul pe economie.

Odată cu globalizarea, retailerii de tip mass-market s-au reorientat spre Asia, unde forţa de muncă e chiar mai ieftină. Au rămas însă, momentan, aceia care produc haine şi pantofi de lux. Totuşi, per total s-au închis mii de fabrici, iar sute de mii de angajaţi au plecat din industrie.

În paralel, treptat, s-a dezvoltat sectorul auto, iar acum se vorbeşte tot mai mult despre IT ca domeniu de viitor pentru România.

„Această abordare naţionalistă trebuie privită din două perspective. Pe de-o parte avem idea de competitivitate şi dezvoltare prin sectoare cu valoare adăugată mai mare. Pe de alta, se pune problema sustenabilităţii – e mai eficient să transporţi bunurile pe distanţe mai mici – şi cea a ricurilor. Mai exact, războaiele sau acţiunile protecţioniste – reducerea sau interzicerea exporturilor de anumite bunuri – pot crea probleme. De aceea trebuie găsit un echilibru“, conchide Axel Karlsson.