Băsescu: Obiectivul nostru pentru 2012 este un deficit structural de 0,7% din PIB Data publicarii:31 ianuarie 2012 | Autor: BusinessMagazin
Pactul fiscal al UE, la care România a aderat luni şi care urmează să intre în vigoare imediat ce 12 state din zona euro îl ratifică, sancţionează cu amenzi de 0,1% din PIB statele care depăşesc plafoanele de 0,5% din PIB la deficit structural şi 60% la datoria publică, a explicat marţi preşedintele Traian Băsescu.
"Deci pentru România, care are PIB de 1,3 miliarde, spre exemplu, o simplă sancţiune, o simplă demagogie a politicienilor costă 130 de milioane de euro", a exemplificat Băsescu. "Politicianul, când anunţă că dă ceva fără să aibă bani şi măreşte deficitul sau depăşeşte gradul de îndatorare al ţării, trebuie să ştie că odată cu anunţul trebuie să pregătească să achite şi o amendă."
Obiectivul asumat de preşedinte pentru acest an este atingerea unui deficit structural de 0,7%, a spus şeful statului, subliniind că nu este vorba despre deficitul bugetar, unde România trebuie să se încadreze sub plafonul de 3% din PIB. "Deficitul structural este mult mai complicat, el ia în consideraţie şi deficitele pe termen lung ale pensiilor, nu ia în consideraţie creşterile economice accidentale, generate de supraîncălzirea economiei şi aşa mai departe. Deci este un criteriu care este mult mai complicat. Noi nu am fost obişnuiţi să lucrăm cu el, dar va trebui să învăţăm foarte bine ce înseamnă deficit structural, să ne uităm şi la cum avansează numărul de pensionari în raport cu numărul de locuri de muncă pe care le creăm. Este un proces extrem de laborios, dar reflectă mult mai bine realitatea şi perspectiva unei ţări", a explicat Băsescu.
"Să faci un deficit bugetar sub 3%, cu mici eforturi se poate face, chiar iei bani împrumut şi îţi completezi deficitul, îl reduci, aparent, dar deficitul structural e mult mai greu sau, practic, nu poate fi falsificat. Aşa au fost state membre care s-au făcut că au îndeplinit criteriile de la Maastricht şi au intrat în zona euro, după care au devenit o mare problemă, pentru că nu erau competitive", a detaliat şeful statului, făcând aluzie la Grecia.
În cazul României, care are o datorie publică mică în raport cu PIB, sau al altor state cu datorie mică, pactul fiscal convenit de liderii europeni dă posibilitatea unui deficit structural mai mare în unii ani. "Dar să nu vă gândiţi că discutăm de procente întregi, de fracţiuni de procent putem discuta, până la un 0,7, spre exemplu, care pentru România, având în vedere datoria ei, este suportabil", a precizat Traian Băsescu.
România are cea mai mică datorie pe cap de locuitor din Uniunea Europeană, respectiv 4.570 de euro datorie privată şi datorie publică, a afirmat preşedintele. În ce priveşte datoria publică, datoria totală este de 97,9 miliarde de euro, din care 22 de miliarde sunt datorie publică, restul sunt datorie privată, ceea ce înseană că datoria publică pe cap de locuitor este de circa 1.000 de euro.
Tratatul fiscal aprobat marţi la Bruxelles va intra în vigoare încă din această toamnă, a estimat Băsescu, care se aşteaptă ca până atunci să fie deja ratificat de 12 state din zona euro. Dacă acest lucru nu se va întâmpla, atunci tratatul va intra oricum în vigoare la 1 ianuarie 2013.
Tag-uri: Basescu, deficit structural, deficit bugetar, sanctiuni, zona euro, UE, datorie, pact fiscal, tratat fiscal
- Aboneaza-te la BM:
- NEWSLETTER
- RSS
Nota medie: 0,00 din 0 voturi
-
Cum reuşeşte un român să se îmbrace şi să se încalţe cu 10 euro pe lună?
Într-o lume în care imaginea face cât 1.000 de cuvinte, românii cheltuie anual pe haine şi pantofi 2,5 miliarde de euro, o sumă care poate părea mare în ansamblu, însă raportată la populaţie îşi pierde încet şi sigur din...
citeste mai departe -
România care se scaldă în bani
Ca niciodată, un consens miraculos de viziune economică uneşte vechiul şi noul guvern, parlamentarii şi preşedinţia, autorităţile fiscale şi cele monetare, FMI şi politicienii: ne putem permite să mai creştem deficitul, ne putem...
citeste mai departe -
Noul director şi noile semne de întrebare de la Sidex
Limitele există doar în capetele noastre, iar dacă vestea proastă este că acum este dificil, iar zilele luminoase din trecut nu se vor mai întoarce, sunt şi veşti bune. Este doar o parte din filozofia noului director general al...
citeste mai departe -
Ce mai e nou în Antalya (GALERIE FOTO)
de Roxana Bălcescu, coproprietar al agenţiei de turism şi evenimente CMB Travel
citeste mai departe -
Viaţa scurtă a euforiei solare
Energia solară era creditată de mulţi specialişti ca fiind zona din care se va plămădi noul boom verde, după ce deja turbinele eoliene au cucerit aproape în totalitate Dobrogea. Schema de sprijin pusă la dispoziţie de statul român...
citeste mai departe




