Banca Transilvania pregăteşte soluţii pentru clienţii Volksbank România care au credite în franci

Autor: Florentina Dragu Postat la 29 ianuarie 2015 372 afişări

Banca Transilvania pregăteşte un set de măsuri pentru clienţii Volksbank România care au credite în franci elveţieni şi care sunt afectaţi de aprecierea puternică a monedei elveţiene, estimând că va putea oferi soluţii viabile în aproximativ trei luni, după finalizarea preluării Volksbank.

Consiliul Concurenţei a emis, la cererea Băncii Transilvania, o decizie de derogare de la prevederile Legii Concurenţei, astfel încât instituţia de credit să se poată implica în activitatea Volksbank România şi Volksbank Services România înainte de obţinerea autorizaţiei din partea autorităţii de concurenţă pentru preluarea acestora.

"Salutăm decizia Consiliului Concurenţei de a ne acorda mai repede accesul la datele clienţilor Volksbank România. Dorim să ajutăm clienţii Volksbank România care s-au împrumutat în franci. Practic, vrem să replicăm bunele practici ale Băncii Transilvania în relaţia cu aceşti noi clienţi," a declarat joi într-un comunicat Omer Tetik, directorul general al Băncii Transilvania.

Potrivit comunicatului, datorită derogării Consiliului Concurenţei, Banca Transilvania va putea propune mai repede alternative pentru clienţi, şi anume la închiderea tranzacţiei, în aproximativ trei luni.

În urma examinării portofoliului în franci elveţieni al Volksbank România, Banca Transilvania va pregăti o serie de soluţii în favoarea clienţilor care au credite în franci elveţieni. Soluţiile finale vor fi prezentate după consultări cu BNR, Ministerul Finanţelor şi, după caz, cu foruri legislative relevante.

Banca Transilvania, a treia mare bancă din România în funcţie de active, a semnat în decembrie un angajament ferm pentru achiziţionarea a 100% din acţiunileVolksbank România. Detaliile financiare ale tranzacţiei nu au fost făcute publice, cele două instituţii de credit urmând să acţioneze ca entităţi separate până la finalizarea procesului de preluare.

Băncile din România pot propune clienţilor cu credite în franci elveţieni soluţii care să menţina rata lunară în lei la un nivel apropiat celui din decembrie 2014, conversia în lei şi/sau acordarea unui discount aplicat la sold sau reducerea temporară a dobânzii, măsurile fiind agreate joi cu BNR şi Asociaţia Română a Băncilor (ARB).

Reprezentanţii băncilor care au acordat credite în franci elveţieni au avut joi o întâlnire de lucru cu conducerea executivă a BNR şi cu cea a ARB, pentru "a găsi o serie de soluţii de reducere a serviciului datoriei debitorilor care au fost afectaţi de turbulenţele recente de pe piaţa financiară internaţională determinate de decizia Băncii Centrale a Elveţiei", potrivit unui comunicat al BNR.

"Pentru a rezolva aceste probleme individuale, băncile comerciale au la dispoziţie o serie de soluţii optionale consistente cu principiul împărţirii poverii ajustării (burden - sharing) aplicat şi pe plan internaţional", se spune în comunicatul BNR.

Măsurile vizează menţinerea ratelor lunare în lei aferente creditelor în franci elveţieni la un nivel apropiat celui din luna decembrie 2014, conversia creditelor în lei la cursul zilei şi/sau acordarea unui discount privind cuantumul servicului datoriei, reducerea temporară a ratei dobânzii pentru a compensa efectul aprecierii francului elveţian sau flexibilizarea mecanismului de rescadenţare şi a duratei în raport cu capacitatea financiară a debitorilor, prin aplicarea prevederilor "Electoratei" îmbunătăţite.

"Soluţiile sunt complementare. Fiecare bancă poate aplica un mix adecvat de soluţii adaptat fiecărui caz individual. Ele sunt valabile şi pentru creditele acordate în alte monede şi pot fi optimizate de la caz la caz", se precizează în comunicat.

La începutul săptămânii trecute, Volksbank România a anunţat că va menţine pentru o perioadă de trei luni, până la 17 aprilie, cursul de schimb franc/leu folosit de bancă la 31 decembrie, de 3,8035 lei, pentru a ajuta clienţii care au credite în moneda elveţiană.

Urmărește Business Magazin

/actualitate/banca-transilvania-pregateste-solutii-pentru-clientii-volksbank-romania-care-au-credite-in-franci-13794052
13794052
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.