Apartamente, case, spaţii comerciale şi terenuri scoase la vânzare de Fisc

Postat la 16 iulie 2018 425 afişări

Mai multe licitaţii vor fi organizate în următoarea perioadă de către Administraţia Judeţeană a Finanţelelor Publice (AJFP) Olt care încearcă să vândă apartamente, case, spaţii comerciale şi terenuri executate silit de la firme sau persoane fizice cu datorii din Olt.

Apartamente, case, spaţii comerciale şi terenuri  scoase la vânzare de Fisc

În perioada următoare, Serviciul Fiscal Municipal Caracal, din cadrul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Olt, scoate la vânzare o serie de bunuri imobile. Astfel, pe 26 iulie, cei care vor să investească în apartamente, terenuri sau spaţii comerciale pot achiziţiona un apartament în suprafaţă utilă de 61 metri pătraţi situat la parter compus din trei camere şi balcon construit din zidărie şi beton armat teren în folosinţă în suprafaţă de 17 metri pătraţi, situate în localitatea Caracal, strada 1 Decembrie 1918, preţ de evaluare (exclusiv TVA) 164.700 lei (licitaţie aflată la prima strigare). 

În aceeaşi zi, se va încerca pentru a doua oară vânzarea unei clădiri în suprafaţă de 46,80 metri pătraţi compusă şi construită din cărămidă şi teren aferent în suprafaţă de 188,5 metri pătraţi, situate în localitatea Caracal, strada Plevnei numărul 5, preţ de pornire al licitaţiei 57.075  lei. Tot la sediul Serviciului Fiscal Municipal Caracal, situat în strada Toma Ruşcă, nr. 5-7, sunt programate în data de 26 iulie alte două licitaţii, aflate la a doua strigare.

Este vorba despre un teren care nu este aferent clădirii/părţii de clădire/ansamblului de clădiri extravilan în suprafaţă de 562 de metri pătraţi, situate în localitatea Caracal, strada 1 Decembrie 1918, preţ de pornire al licitaţiei 42.000 lei şi o clădire spaţiu comercial în suprafaţă de 12 metri pătraţi, compusă şi construită din chioşc metalic situate în Caracal, strada Caraiman, completare peron gară, preţ de pornire al licitaţie 14.025 lei.

Alte bunuri imobile scoase la licitaţie sunt: clădire în suprafaţă de 99 de metri pătraţi compusă din parter şi construită din cărămidă situate în localitate Drăgăneşti Olt, strada Oltului , preţ de evaluare / de pornire a licitaţiei 16.350 de lei şi teren aferent proprietăţii în suprafaţă de 1.091 metri pătraţi, în aceeaşi locaţie, preţ de evaluare / de pornire a licitaţiei 10.350 lei; clădire în suprafaţă de 38, 40 metri pătraţi construită din cărămidă şi teren aferent situate în Drăgăneşti Olt, strada Fântânelor, nr.5, preţ de pornire a licitaţiei 30.250 de lei (exclusiv TVA); clădire în suprafaţă de 155,10 metri pătraţi compusă din parter şi construită din cărămidă şi teren aferent în suprafaţă de 1969 metri pătraţi, situate în Drăgăneşti Olt, sat Comani, strada Vadului Comanilor,nr.39, preţ de pornire al licitaţiei 124.540 lei. Data limită pentru depunerea ofertelor de participare este 25 iulie, iar licitaţiile vor avea loc la sediul Serviciului Fiscal Municipal Caracal, situat în strada Toma Ruşcă, nr. 5-7, în data de 26 iulie 2018.

De asemenea, tot pe 26 iulie, la sediul Serviciului Fiscal Orăşenesc Corabia, vor avea loc alte cinci licitaţii. Astfel, în această zi, se va încerca pentru a patra oară vânzarea unei clădiri spaţiu de producţie brutărie, în suprafaţă de 229,40 metri pătraţi, situată în localitatea Grojdibodu, preţ de pornire al licitaţie 53.735 lei, fără TVA. Bunul aparţine firmei Pan Complex SRL din Grojdibodu.

Tot, în aceeaşi zi este programată o nouă licitaţie pentru vânzarea următoarelor bunuri: casă de locuit în suprafaţă de 108,09 metri pătraţi, construită din cărămidă şi chirpici acoperită cu ţiglă, tâmplărie din lemn, alimentare cu energie electrică, anexă  gospodărească 15,80 metri pătraţi, curtea împrejmuită cu gard, preţ de pornire al licitaţie 9.773 lei făra TVA şi teren aferent proprietăţii în suprafaţă de 1.876 metri pătraţi, preţ de pornire a licitaţie 5.997 lei, fără TVA, bunuri situate în localitatea Vişina Nouă.

Şi în acest caz este vorba despre a patra procedură. În aceeaşi zi are loc o nouă rundă pentru vânzarea unei clădiri, casă de locuit P+E, în suprafaţă de 120 metri pătraţi, situată în cartierul Celei, strada Viilor, , din Oraşul Corabia, utilităţi: apă, canalizare, energie electrică. Preţul de pornire al licitaţiei este de 49.250 lei, fără TVA; teren intravilan aferent proprietăţii în suprafaţă de 260 metri pătraţi teren construcţii, preţ de pornire al licitaţiei, 1.750 lei fără TVA şi teren arabil în suprafaţă de 548 metri pătraţi, preţul de pornire al licitaţiei este de 2.000 de lei, fără TVA.

Cititi mai multe pe www.gazetaoltului.ro

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.