Andrei Rădulescu, Banca Transilvania : În martie construcţiile au crescut cu cel mai bun ritm din septembrie 2008

Postat la 15 mai 2019 61 afişări

Lucrările de construcţii au înregistrat în martie cea mai mare rată de creştere din ultimii 10 ani, respectiv din septembrie 2008, cu un avans de 23,4%, faţă de 11,4% în februarie, evoluţie susţinută de nivelul redus al costurilor reale de finanţare, comentează Andrei Rădulescu, director Analiză Macroeconomică la Banca Transilvania.

Andrei Rădulescu, Banca Transilvania : În martie construcţiile au crescut cu cel mai bun ritm din septembrie 2008

Datele anunţate astăzi de Insitutul Naţional de Statistică arată accelerarea dinamicii anuale a acestui sector intensiv în capital şi forţă de muncă spre maximul din toamna anului 2008, pe fondul schimbării de tendinţă în sfera construcţiilor rezidenţiale (din descendentă în ascendentă) şi redinamizării construcţiilor inginereşti.

În dinamică an/an, în luna martie se evidenţiază majorarea construcţiilor noi cu 38,6%, cel mai bun ritm din ianuarie 2012.  De asemenea, lucrările de reparaţii curente au urcat cu 0,2% an/an. 

La polul opus, lucrările de reparaţii capitale au scăzut cu 19,8% în martie, cea mai slabă evoluţie din martie 2018. 

Din perspectiva analizei pe obiecte de construcţii se evidenţiază creşterea componentei clădiri rezidenţiale pentru a treia lună la rând, cu 29% an/an. 

Cititi mai multe pe www.zf.ro

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.