Modu, telefonul 'Transformers', se lanseaza in Romania. Ce parere aveti?

Postat la 26 ianuarie 2010 251 afişări

Sub numele de cod Modu, cel mai usor telefon mobil din lume conceput de Dov Moran, israelianul care a inventat memoriile USB, va fi lansat in premiera europeana in Romania la jumatatea lunii februarie, in reteaua de magazine Vodafone.

Intrat in cartea recordurilor pentru dimensiunile reduse - 37 de milimetri in latime si 72 in lungime, telefonum mobil Modu are o tastatura minimalista, nu numai sapte taste, 2GB de memorie interna si ecran OLED de asemenea foarte mic. Ceea ce este diferit la acet telefon este faptul ca poate imbraca diverse gadgeturi, ca pe un soi de husa, transformandu-se in rama foto, player de muzica sau bratara de mana pentru sportivii care vor sa masoare efortul depus.

"Romania este prima tara europeana in care va fi lansat Modu, urmand ca pe parcursul acestui an sa intram si pe alte piete est-europene", a spus Dov Moran, fondatorul companiei Modu si inventatorul USB-ului, tehnologie cumparata ulterior de SanDisk pentru 1,6 de miliarde de dolari. Modu este deja comercializat de cateva luni pe piete precum Israel, India, Brazilia, Guatemala, Filipine sau Peru, insa in ce priveste Europa, distributia va fi coordonata de pe piata locala de TDT Distribution, sub umbrela fiind incluse alte sase piete in afara de Romania, respectiv Polonia, Bulgaria, Ungaria, Grecia si Croatia. "Nu o sa lansam telefonul in piete precum Europa de Vest, SUA sau China", precizeaza Moran, care se uita mai degraba spre tari in curs de dezvoltare in ce priveste serviciile telecom, unde tehnologia 3G nu este inca adoptata la scara larga, iar preferintele consumatorilor inclina mai degraba spre telefoanele din gama low si middle end.

Pe piata locala, telefonul va fi disponibil doar in reteaua de magazine Vodafone, insa pretul nu a fost inca stabilit. "Nu va avea pret entry-level, dar nici pretul unui telefon de business, in timp ce o husa va costa undeva intre 20 si 40% din valoarea telefonului", a spus Karsten Wildberger, directorul comercial al Vodafone Romania. In alte tari, Modu costa in jur de 100 de dolari, pret care nu include insa si celelalte gadgeturi adiacente.

Cele cinci "huse" diferite lansate de compania lui Dov Moran nu vor insa singurele. "Deja se lucreaza la alte gadgeturi, precum si la urmatorul concept de telefon", spune Moran, cu mentiunea ca lucrurile sunt inca la inceput. "Prima lansare a Modu a avut loc abia anul trecut. Avem oul, acum asteptam sa iasa puiul."

Infiintata in 2007, firma Modu numara in jur de 130 de angajati si a inghitit pana acum 100 de milioane de dolari, valoarea investitiei realizate in cea mai mare parte de antreprenor pentru dezvoltarea telefonului.

Pe de alta parte, orice companie de tehnologie poate dezvolta si comercializa independent atat aplicatii software pentru telefon, cat si dispozitivele adiacente, cinci companii din lume lucrand deja in acest sens, pe baza unui kit special pus la dispozitie de Modu. Conceptul este similar cu cel aplicat de Apple pentru magazinul de aplicatii software App Store. Si, la fel ca si Apple, Modu va incasa o pondere din vanzarile de aplicatii si dispozitive.

Ce sanse are conceptul Modu in Romania?

Urmărește Business Magazin

/actualitate/afaceri/modu-telefonul-transformers-se-lanseaza-in-romania-ce-parere-aveti-5447132
5447132
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.