Filosofia germană a arhitecţilor Rolls-Royce-ului caselor

Postat la 31 mai 2016 984 afişări

Câmpuri verzi, aer curat, lipsa, pe alocuri, a semnalului de telefonie mobilă - sunt câteva din caracteristicile obişnuite ale unei comune germane, pe care le are şi Hartenfels, situată la circa 100 km distanţă de Frankfurt. Şapte construcţii futuriste din lemn şi sticlă – dintre care cinci sunt locuinţele de prezentare a caselor germane Huf, iar două dintre acestea, locuinţele familiei Huf - ies din tiparul general al unei comune obişnuite. Lângă aceste clădiri sunt liniile de tâmplărie şi asamblare ale companiei Huf, de unde pleacă în toată lumea elementele construcţiilor futuriste ce vor ajunge să coste în România şi un milion de euro.

Filosofia germană a arhitecţilor Rolls-Royce-ului caselor

Hartenfels este locul de unde pleacă anual circa 100 de case prefabricate, high end, din care aproximativ 40%  în afara ţării – chiar şi în China şi Statele Unite ale Americii şi, din această toamnă, şi România. Georg Huf locuieşte în mijlocul satului expoziţional Huf, lângă unitatea de producţie a companiei, împreună cu soţia sa, într-o casă Huf. Benedikt, unul dintre fiii săi şi viitorul conducător al afacerii, locuieşte şi el în sat, într-o locuinţă aflată vizavi de cea a tatălui său. Georg Huf a locuit în Hartenfels toată viaţa lui şi spune că este cu siguranţă locul în care se simte cu uşurinţă acasă. Crede în filosofia propriei companii, iar casa sa reprezintă o expresie a acestui lucru. Spaţiile sale preferate din locuinţă sun sufrageria şi dining-ul, fiindcă acestea „sunt ilustrarea perfectă a deschiderii şi a spaţiului amplu din sticlă ce permite luminii să intre şi să facă totul mai luminos“. Totodată, de aceste spaţii se leagă cele mai frumoase amintiri ale sale: spre exemplu, într-un balansoar cu sigla companiei oferit cadou de angajaţii săi la aniversarea de 60 de ani, îi place să le citească celor patru nepoţi ai săi.

Totul sugerează sentimentul de familie pe care se bazează tradiţia Huf şi care reprezintă reţeta succesului, potrivit proprietarului afacerii. „O companie de familie este modelul de business perfect. În cazul nostru, am reuşit să înregistrăm o creştere continuă şi să ne extindem de la an la an. Faptul că afacerea este parte a unei moşteniri de familie îţi oferă un sentiment de responsabilitate faţă de tot ce au făcut părinţii şi bunicii tăi. În schimb, acest lucru te determină să faci mai mult decâ să conservi, să îmbunătăţeşti şi să construieşti mai departe istorie“, sintetizează Georg Huf reţeta afacerilor de familie germane.

Parte a celei de a treia generaţii de antreprenori, el conduce din 1996 compania care a ajuns anul trecut la o cifră de afaceri de 80 de milioane de euro şi 430 de angajaţi. Istoria Huf Haus a început în anul 1912, când Johann Huf, bunicul actualului proprietar, a pus bazele unui atelier de tâmplărie în Hartenfels, acolo unde şi astăzi se află sediul central al companiei. În anul 1950, după mai multe etape de dezvoltare a atelierului şi evenimentele agitate din perioada celor două războaie mondiale, Franz Huf a călcat pe urmele tatălui său. Până la acest moment, atelierul de tâmplărie se transformase într-o companie recunoscută la nivel naţional. În 1996, Franz Huf a transmis compania fiilor săi Georg şi Thomas, sub îndrumarea cărora compania a deschis birouri în Elveţia, Austria, Italia, Olanda şi Franţa. Fratele lui Georg Huf, Thomas, a decedat în anul 2011, iar el a rămas unicul manager al afacerii. Cu experienţă în domeniul bancar, Georg Huf s-a alăturat companiei familiei ca agent de vânzări regional, iar trei ani mai târziu a devenit sales manager.

„Filosofia Huf este să încapsulăm preferinţele clienţilor într-un design bespoke“, descrie Huf conceptul după care se ghidează. În cei 100 de ani de existenţă a companiei, aceasta a evoluat în interpretarea caselor cu schelet din lemn. Anul 1972 a reprezentat un punct de cotitură: Franz Huf, proprietarul din acea vreme, a decis într-un mod revoluţionar, să introducă „Fachwerkhaus“2000 – designul aflat la baza evoluţiei companiei din ultimii ani. În prezent, acesta se traduce prin modele de casă eficiente energetic şi sustenabile, inovatoare şi cu un aspect modern, bazat pe o construcţie din grinzi de lemn şi suprafeţele vitrate generoase, ce formează o deschidere vizuală către natura înconjurătoare. Compania include anual noi tehnologii în casele construite – o echipă de experţi ai companiei cercetează noi modalităţi de a face casele eficiente energetic, ca urmare a programelor de economisire a energiei stipulate de guvern. Spre exemplu, una dintre cele mai reccente tehnologii introduse pe piaţă este încălzirea cu ajutorul unei pompe de căldură, care nu generează niciun cost în controlarea temperaturii din casă. Iar dacă până în istoria recentă s-au concentrat mai ales pe locuinţe de familie, compania îşi doreşte să dezvolte şi partea de construcţie de clădiri de birouri şi de apartamente – cel mai recent proiect dezvoltat este un grup de clădiri cu patru etaje şi 44 de apartamente în Germania.

„Am observat că piaţa imobiliară din România urmează o tendinţă ascendentă. Mai mult decât atât, mentalitatea românilor s-a schimbat şi nu doresc să aleagă compromisul când vine vorba de calitate. În plus, am descoperit aici un partener de încredere care înţelege valorile Huf Haus şi care va dezvolta brandul în România“, motivează Huf decizia intrării pe piaţa locală. România va fi prima experienţă a companiei în Europa de Sud-Est, principalul motiv fiind un colaborator de origine română stabilit de mai mulţi ani în Marea Britanie şi care dispune de suprafaţa de teren necesară dezvoltării proiectului. Reprezentanţii companiei sunt deocamdată discreţi în ce priveşte suprafaţa terenului pe care vor fi dezvoltate locuinţele şi numele partenerului român. Planurile lor în România sunt cât se poate de concrete: vor inaugura un showroom cu două locuinţe de prezentare, la fel ca cele din Hartenfels, iar într-un an de la inaugurarea showroomului, ce va avea loc în septembrie, vor vinde între 6 şi 10 locuinţe pe piaţa locală, cu preţuri ce pornesc de la 700.000 de euro.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

/actualitate/afaceri/filosofia-germana-a-arhitectilor-rolls-royce-ului-caselor-15398600
15398600
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.