Economia Bulgariei a inregistrat o scadere de 4,8% in T2

Postat la 17 august 2009 17 afişări

Economia Bulgariei s-a contractat cu 4,8% in trimestrul al doilea, comparativ cu perioada similara din 2008, dupa un declin de 3,5% in primele trei luni ale anului, potrivit estimarilor biroului de statistica de la Sofia.

O parte a analistilor considera ca autoritatile bulgare vor fi nevoite sa ceara sprijinul Fondului Monetar International (FMI), urmand exemplul Letoniei, Ungariei sau Romaniei. Economistii estimeaza o scadere a Produsului Intern Brut (PIB) de 6-7% in 2009.

Exporturile au scazut cu 18,8% in aprilie-iunie, fata de trimestrul al doilea din 2008, iar importurile cu 26,9%, potrivit datelor preliminare anuntate de autoritati, precizeaza Forbes, citand Reuters.

Consumul, unul dintre principalii factori care au asustinut cresterea economica din ultimii 5-6 ani, a scazut cu 6,3% in trimestrul al doilea, fata de anul anterior. Productia industriala a inregistrat un declin de 9,8% in aprilie-iunie, raportat la trimestrul al doilea din 2008, insa s-a temperat de la -12,4% in primele trei luni din 2009.

Investitiile au fost cu 13,9% mai mici in trimestrul al doilea, asemanator cu declinul din primul trimestru al anului, respectiv 14,1%.

Comentati care sunt celelalte tari din UE care ar putea iesi din recesiune in perioada urmatoare pe blogul BUSINESS Magazin si puteti castiga un set de audio-book-uri.


 

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
economie,
bulgaria,
recesiune,
criza,
investitii
/actualitate/afaceri/economia-bulgariei-a-inregistrat-o-scadere-de-4-8-in-t2-4773437
4773437
comments powered by Disqus
COVER STORY. România dintre cod şi strategie: cum a ajuns Accenture să construiască de aici proiecte care influenţează industrii globale

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.