Ce înseamnă scenariul galben în care vor învăţa elevii din Bucureşti. Copiii din clasele primare şi cei din grădiniţe vor merge fizic la şcoală

Autor: Ramona Cornea Postat la 11 septembrie 2020 552 afişări

Ce înseamnă scenariul galben în care vor învăţa elevii din Bucureşti. Copiii din clasele primare şi cei din grădiniţe vor merge fizic la şcoală

Circa 595 de unităţi de învătământ din Bucureşti apar în lista celor care vor începe cursurile noului an şcolar în scenariul galben, conform deciziei luată de Comitetul Municipal pentru Situaţii de Urgenţă, în urma unei şedinţe care a avut loc la Prefectura Capitalei. Scenariul al doilea de începere a cursurilor, cel galben, presupune ”participarea zilnică, faţă în faţă, a tuturor preşcolarilor şi elevilor din învăţământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a şi a XII-a, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie, respectiv revenirea parţială (prin rotaţie de 1-2 săptămâni) a elevilor din celelalte clase de gimnaziu şi liceu, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie”, conform Ministerului Educaţiei.

Cu alte cuvinte, preşcolarii şi elevii claselor I-IV vor merge fizic la şcoală şi în scenariul galben, nu doar în cel verde. Singurul scenariu în care şi preşcolarii, şi elevii din clasele primare vor învăţa de acasă este cel roşu, explică reprezentanţii Ministerului Educaţiei.

Astfel, în scenariul galben merg la şcoală fizic preşcolarii, elevii din clasele I-IV, precum şi cei din clasele a VIII-a şi a XII-a. Singurii elevi care vor merge la şcoală prin rotaţie sunt cei din clasele a V – a, a VI – a, a VII – a, a IX-a, a X-a şi a XI – a.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
bucuresti,
elevi,
scenariu,
scoala,
copii,
gradinite,
prescolari

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.