Afacerea românească pornită cu un malaxor improvizat dintr-o oală de fiert rufe care acum produce peste 2 milioane de euro

Autor: Georgiana Călin, Ioana Matei Postat la 22 noiembrie 2017 4834 afişări

De la o idee de afaceri a unei farmaciste, care a plecat la drum cu un malaxor improvizat dintr-o oală de fiert rufe, afacerea Cosmetic Plant a ajuns astăzi unul dintre principalii producători locali de cosmetice, cu rulaje de 10,4 milioane de lei. Fiica fondatoarei, Susana Laszlo, care a preluat conducerea firmei, povesteşte despre cum a evoluat compania în cei 26 de ani de activitate, care este poziţionarea sa în contextul pieţei locale şi care sunt ultimele investiţii şi planuri ale Cosmetic Plant.

Afacerea românească pornită cu un malaxor improvizat dintr-o oală de fiert rufe care acum produce peste 2 milioane de euro

„Încrezătoare în beneficiile pe care natura le poate aduce în ştiinţă, mama a pus bazele Cosmetic Plant în 1991. A început să lucreze singură, într-un spaţiu de circa 40 mp, folosindu-se de un malaxor creat de un inginer clujean dintr-o oală de fiert rufe”, povesteşte Susana Laszlo, acţionar şi director general al Cosmetic Plant, despre fondatoarea companiei, Ileana Mester. Abia şase ani mai târziu, odată cu achiziţionarea primelor utilaje profesionale, a făcut pasul către o afacere modernă şi, adăugând treptat câte un nou echipament, compania s-a dezvoltat. Cosmetic Plant a încheiat 2016 cu o cifră de afaceri de 10,4 milioane de lei, în creştere cu 17% faţă de anul precedent, iar în primele nouă luni ale acestui an a înregistrat o creştere de 10,6%. În acelaşi interval profitul a înregistrat un avans de 9,7%.

„Eu am început să mă implic în afacere prin 1995, în plină dezvoltare a companiei, când mama începuse să simtă nevoia unei echipe. După decesul ei, în 2009, am preluat integral conducerea firmei”, adaugă Laszlo. Investiţia iniţială a fost de circa 1.000 de dolari, iar de atunci dezvoltarea companiei a absorbit un buget de peste 2 milioane de euro, sumă care a acoperit şi investiţia în actualul sediu al firmei, de circa 750.000 de dolari, care include fabrica, depozitul şi birourile administrative. Potrivit antreprenoarei, evoluţia companiei s-a datorat şi creşterii permanente a gradului de tehnologizare a liniei de producţie şi a dezvoltării portofoliului.

„Elementul principal care ne diferenţiază pe piaţă este dat de faptul că am creat dintotdeauna produse la un preţ accesibil, chiar şi pentru clienţii cu venituri mici şi mijlocii”, spune Susana Laszlo despre poziţionarea companiei. Practic, toate gamele tradiţionale Cosmetic Plant au la bază câte un ingredient activ natural autohton -  gălbenele, cătină, muşeţel, măceşe, busuioc, salvie; „am menţinut convingerea fondatoarei companiei, conform căreia natura completează ştiinţa”, adaugă Susana Laszlo. În ceea ce priveşte gamele moderne, Cosmetic Plant se concentrează pe provenienţa ingredientelor şi extractelor naturale, fiind preferate culturile de plante organice, pentru a dezvolta formule fără parabeni, parafine, siliconi şi coloranţi.

Gama Cosmetic Plant este disponibilă în propriul magazin online, „probabil singurul magazin în care sunt disponibile toate produsele noastre”, spune Laszlo. Pe lângă acesta, produsele se mai găsesc şi în reţelele de hipermarketuri Cora, Auchan şi Carrefour, în drogheriile DM, dar şi în farmaciile Catena şi Remedia, diverse farmacii independente şi magazine naturiste din ţară. În total, estimează Laszlo, produsele companiei pe care o conduce se pot cumpăra din peste 8.500 de puncte de desfacere, dintre care aproximativ 62% sunt farmacii şi magazine naturiste, iar restul de 38%, în reţelele de hipermarketuri, supermarketuri şi magazine de specialitate şi drogherii.

Deşi nu deţine informaţii în ceea ce priveşte valoarea bonului mediu la nivel naţional, Laszlo spune că în propriul magazin online cheltuiala medie a fost de circa 110 lei în primele 9 luni ale acestui an. În prezent, Cosmetic Plant comercializează 110 produse împărţite în 16 game sortimentale, iar printre cele mai vândute se numără cele cu gălbenele şi cătină, alături de gamele pentru protecţie solară şi anticelulită. „Consumatorul fidel al Cosmetic Plant este o femeie modernă, cu vârstă cuprinsă între 30 şi 55 de ani, preocupată să aleagă produse cosmetice cu un bun raport preţ/calitate”, descrie Laszlo tipologia clientelei.

Dintre cele mai recente investiţii, Susana Laszlo enumeră bugetele alocate pentru achiziţia a patru utilaje, o investiţie 1,4 milioane lei şi un malaxor de 150 litri pentru preparat şampoane. Compania se află în plină retehnologizare, proces început în 2017 şi finanţat în totalitate din resurse proprii. Anul acesta, producătorul de cosmetice a participat la diverse târguri internaţionale de specialitate în Republica Moldova şi Ungaria, iar momentan firma se pregăteşte pentru pentru Cosmoprof Asia, organizat la Hong Kong.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.