Ce puteţi citi în noul număr din Business MAGAZIN: Când pasiunile devin investiţie de criză - VIDEO
· Arta, bijuteriile, maşinile de lux sau alte obiecte preţioase asigură plăcere estetică sau artistică, dar şi randamente foarte bune, comparabile cu evoluţiile metalelor preţioase, fondurilor de investiţii sau proprietăţilor imobiliare. Investiţiile în whisky, spre exemplu, ar fi devenit la începutul pandemiei mai profitabile decât populara monedă digitală Bitcoin, acţiunile în companii din S&P 500 sau chiar şi aurul, care reprezintă în general un pariu sigur în astfel de vremuri, scrie presa internaţională. Care sunt investiţiile din pasiune la care încep să se uite şi iubitorii de frumos din România?
· Mihai Drăghici, un român reîntors în România, a adus pe piaţa locală tehnologia prin care putem plăti „cu faţa”. Fără carduri şi chiar fără un smartphone, achiziţiile pot fi făcute astfel „cât ai clipi”, la propriu. A povestit despre toate acestea antreprenorul, cu un accent american.
· Antreprenor de la 16 ani, Victor Balaniuc nu s-a lăsat descurajat de pandemia care a pus în stand-by primul său business, Front Row Events, axat pe organizarea de spectacole. S-a folosit în schimb de principalul aliat al generaţiei sale - tehnologia, pentru a porni un nou proiect: prima sală de smart boxing din România.
· Şi-a început cariera dezvoltând primele supermarketuri din vestul ţării alături de antreprenorul Florentin Banu, a pariat timp de cinci ani pe domeniul pariurilor sportive, iar acum vrea să dezvolte un lanţ de clinici care să încurajeze prevenţia cancerului în România. De altfel, acesta va fi ultimul rol de CEO din viaţa lui Vlad Ardeleanu, fiindcă - încă un deceniu în care să construiască business, spune el, este suficient.
· Coronavirusul îi descurajează pe viitorii părinţi să aibă copii în cea mai mare parte a Europei, dar mai ales în ţările din sud - din Italia şi până în Grecia - unde plasele de siguranţă socială sunt cele mai slabe, iar rata natalităţii era într-un declin puternic şi înainte de criză.
· Numele Corneliei Coman este legat invariabil de industria financiară locală şi internaţională, ea lucrând pentru ING Asigurări de Viaţă (NN acum) cea mai mare parte a carierei sale. De doar câteva luni, executivul român s-a mutat în Olanda, la Amsterdam, unde a preluat o nouă misiune: coordonarea activităţii de intermediere de asigurări a băncii ING în Belgia şi Olanda.
(Ioana Matei)
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro